Blog

Nov. 6, 2016

Jocul cu nisip/Sandplay este o tehnică care poate constitui un instrument valoros pentru consilierii/psihologii școlari care lucrează în contexte educaționale dificile. Este foarte potrivită pentru lucrul cu copii și adolescenții deoarece oferă oportunități unice și adecvate nivelului lor de dezvoltare, aceștia angajându-se firesc în procesul terapeutic. De fapt, datorită jocului specific copiilor, sandplay poate facilita intervențiile de bază, cognitiv-comportamentale sau de altă natură, cele mai utilizate în activitatea de consiliere psihologică din școli. Această metodă poate fi aplicată din perspectiva inteligențelor multiple și poate satisface nevoile specifice copiilor cu anumite dificultăți cognitive și socio-emoționale mai eficient decât tradiționalul "dialog" din cadrul orelor de consiliere individuală sau de grup.

 

Procesul terapeutic

Sandplay a fost definit ca o metodă de psihoterapie, care permite beneficiarilor să creeze/așeze miniaturi într-o lădiță cu nisip pentru a construi o lume care corespunde diferitelor dimensiuni ale realităților lor sociale (Dale & Wagner, 2003). Metoda își are originea în activitatea psihiatrului pediatru Margaret Lowenfeld (Dale & Wagner, 2003), care utiliza nisipul și apa împreună cu jucării mici într-un joc intitulat ‘Tehnica Lumea’. Discipolul lui Jung, Dora Kalff  (1980), a preluat și dezvoltat și rafinat metoda formulând principiile sale teoretice, utilizându-le în formarea medicilor din Statele Unite și la nivel internațional (Allan & Berry, 1987).

Procesul de terapie sandplay implică utilizarea unei lădițe sau chiar două și a unor obiecte mici din diferite categorii, mobilier, oameni, animale, clădiri, vehicule, vegetație, structuri, obiecte naturale și simbolice (Allan & Berry, 1987). Unele dintre aceste obiecte pot reprezenta oameni, idei, situații, sentimente și o gamă nelimitată de alte posibilități pentru a facilita exprimarea copiilor.

Cel mai adesea, procesul constă în două etape principale: prima implică construirea imaginii în nisip. Copilul este invitat să creeze o imagine în lădița cu nisip, folosind oricare dintre miniaturile și obiectele disponibile. Modul în care consilierul/psihologul interacționează cu copilul în acest moment și, de asemenea, perspectiva lui asupra scopului și semnificației imaginii create în nisip, este determinat în mare măsură de orientarea terapeutică a acestuia (dacă există). Cu toate acestea, imaginile în metoda sandplay, în general, sunt considerate a fi proiecție a lumii interne a copilului și o reprezentare/viziune a lui asupra lumii (Dale & Wagner, 2003). Ca atare, ele oferă copiilor posibilitatea de a-și exprima sentimentele negative și amintirile care există în inconștient și care își pun ‘amprenta’ asupra alegerilor lor, sentimentelor și comportamentului lor. Astfel, aducerea lor în planul conștient este prima etapă în depotențarea și eliberarea acestora.

După construirea unei imagini în nisip, în cazul în care copilul este apt și dornic să se angajeze în comunicarea verbală, cea de a doua etapă a procesului implică o povestire sau narațiune despre imaginea pe care a creat-o în nisip. Această etapă a procesului permite copiilor să clarifice înțelesuri personale și să integreze sentimente și perspective noi, care au apărut prin crearea imaginii în nisip. Consilierul/Psihologul se poate angaja apoi în interpretarea imaginii creată de copil în nisip, bazându-se pe cunoașterea sensurilor asociate anumitor simboluri, coroborate cu informații despre istoricul copilului și circumstanțele actuale.

Rolul principal al consilierului/psihologului este acela de a oferi un mediu sigur și protejat, permisiv emoțional pentru exprimarea sentimentelor și experiențelor copilului. Copilul ar trebui să fie încurajat să se exprime în nisip, liber de orice constrângere/impunere referitoare la modul în care sunt utilizate materialele și scenele care vor fi create. În acest mediu sigur și protejat, consilierul/psihologul oferă cadrul pentru apariția mișcării naturale, intrinseci, a copilului către integritate. Se afirmă că acest mecanism înnăscut de vindecare interioară poate dezvălui acele lucruri care trebuie să fie amintite, simțite/trăite, eliberate sau integrate și, ca atare, copiii sunt considerați ca fiind capabili să direcționeze în mod activ rezolvarea propriilor lor probleme. În acest mod, psihologul poate accesa cel puțin o perspectivă a lumii interioare a copilului, care, poate, în alte situații de lucru, ar fi fost imposibil de accesat.

 

Importanța jocului

Terapia sandplay poate fi considerată ca o formă de terapie prin joc iar jocul este factorul care o face adresabilă contextelor școlare. Este binecunoscut faptul că jocul este activitatea centrală singulară a copilăriei și care este o activitate direcționată, spontană, plăcută, voluntară (Landreth, 2002). Ea dă formă și expresie concretă lumilor interioare ale copiilor și le oferă un limbaj simbolic pentru auto-exprimare.

Într-un context de consiliere, jocul este pentru copil ceea ce verbalizarea este pentru adult (Tharinger & Stafford, 1995) iar în literatura de specialitate referitoare la utilizarea jocului terapeutic cu copiii, frecvent, se descrie jocul ca limbaj iar jucăriile ca și cuvinte (Hall, GerardKaduson, & Schaefer, 2002). Este cunoscut faptul că, în abordările de consiliere tradiționale, atunci când copiii se confruntă cu sentimente și gânduri extrem de complexe, în legătură cu evenimentele din viața lor, ei au adesea dificultăți în încercarea de a comunica verbal, în contextul de consiliere (Landreth, Baggerly, & Tyndall-Lind, 1999). Cu ajutorul tehnicilor terapeutice bazate pe joc se oferă mijloacele cele mai naturale și non-amenințătoare pentru copii, prin care aceștia comunică și acționează în contexte de viață sensibile, legate de situații înfricoșătoare și dificile (Gumaer, 1984).

Prin utilizarea de nisip, apă și miniaturi, terapia sandplay oferă copiilor mijloacele de exprimare simbolică a unor experiențe semnificative emoțional. Folosirea simbolurilor permite copiilor să se distanțeze de experiențele emoționale profunde și, prin urmare, le permite să se angajeze în contemplare și reflecție. Simbolurile oferă, de asemenea, copiilor, posibilitatea de a accesa și vindeca/ameliora problemele într-un mod prietenos, prin intermediul jocului, permițându-le să le facă față mult mai bine contextului lor de viața reală (Hickmore, 2000). Folosirea simbolurilor oferă, de asemenea, copiilor, un mijloc de accesare și exprimare a unor materiale inconștiente, imposibil de prelucrat la nivel cognitiv.

În prezent, perspectivele cognitive și comportamentale furnizează modele teoretice centrale, cel mai frecvent utilizate de către specialiști în țara noastră dar și la nivel internațional (Hickmore, 2000). Prin contrast, terapia sandplay oferă o alternativă unor astfel de intervenții, funcționând la un nivel dincolo de sfera cunoașterii și a intelectului (Vaz, 2000). Practic, la acest nivel, există preocupare pentru exprimarea în mod creative a conflictelor emoționale și a energiei blocate în scopul activării potențialului de auto-vindecare, care este încorporat în psihicul uman (Allan & Berry, 1987, Jung, 1964). Utilizarea nisipului și a simbolurilor permit proiecții de sensuri multiple de conștient și inconștient, permițând astfel clarificarea și restructurarea. Sandplay poate, prin urmare, oferi un instrument inedit consilierului/ psihologului școlar prin formarea unei punți de legătură între terapiile/intervențiile verbale și expresive.

 

Sandplay în contextul actual al consilierii educaționale

Gama de tulburări adresabilă terapiei prin jocul cu nisip în context educational include următoarele categorii: tulburările de limbaj și comunicare, de comportament, deficitul de atenție, hiperkinetism, tulburările anxioase, emoționale.

Datorită faptuluri că sandplay therapy este o metodă non-verbală, este utilă în lucrul cu copii cu deficit cognitiv și tulburări de limbaj și comunicare, care se confruntă cu dificultăți în special în exprimarea verbală (Vinturella & James, 1987). Și-a demonstrat, de asemenea, utilitatea și în cazul verbalizării excesive ca mecanism de apărare (Carey, 1990).

Sandplay poate fi adecvat pentru a fi utilizat cu copiii care au în mod obișnuit dificultăți în menținerea atenției în activitățile de rutină deoarece acoperă nevoia copiilor de a fi implicați activ într-o activitate auto-dirijată (Carmichael, 1994; Gumaer, 1984). Este de notat faptul că nisipul este facilitează implicarea kinestetică totală și concentrarea atenției, în timp ce cadrul lădiței cu nisip, reduce la minim distragerea atenției, producând un efect de focalizare (Carey, 1990; Vinturella & James, 1987). Sandplay este adecvat inclusiv pentru a fi utilizat cu copiii care s-au confruntat cu evenimente deosebit de dificile, inclusiv diferite forme de abuz și traume. Experiențele traumatizante, de abuz, sunt dificil de recunoscut și chiar mai dificil de verbalizat (Grubbs, 1994). Sandplay oferă acestor copii un spațiu "liber și protejat", în care să-și exprime prin joc și activitate simbolică, emoțiile complexe legate de experiențele de abuz (Grubbs, 1994). 

 

În loc de concluzii

Pe măsură ce gama de prezentare a problemelor și a diversității nevoilor continuă să crească, consilierii/psihologii școlari vor trebui să se bazeze pe o gamă largă de competențe și abilități pentru a ajuta în probleme și situații multiple și complexe. Terapia sandplay trebuie să fie considerată ca o parte valoroasă și eficientă terapeutic în context educațional.

 

 Bibliografie selectivă

Allan, J., & Berry, P. (1987). Sandplay. Elementary School Guidance and Counseling, 21, 300306. 

Carmichael, K. (1994). Sandplay as an elementary school strategy. Elementary School Guidance and Counseling, 28, 302-308. 

Cochran, J. (1996). Using play and art therapy to help culturally diverse students overcome barriers to school success. School Counselor, 43, 287-299. 

Carey, L. (1990). Sandplay therapy with a troubled child. The Arts in Psychotherapy, 17, 179209. 

Corey, G. (2001). Theory and practice of counseling and psychotherapy (6th ed.). Belmont: Wadsworth. 

Dale, M., & Wagner, W. (2003). Sandplay: An investigation into a child's meaning system via the self-confrontation method for children. Journal of Constructivist Psychology, 16, 1736. 

Gerler, E. (1992). What we know about school counseling: A reaction to Borders & Drury. Journal of Counseling and Development, 70, 499-501. 

Hall, T., Gerard-Kaduson, H., & Schaefer, C. (2002). Fifteen effective play therapy techniques. Professional Psychology: Research and Practice, 33, 515-522. 

Hickmore, H. (2000). Using art and play in assessment and intervention for troubled children. In N. Barwick (Ed.), Clinical counselling in schools. London: Routledge. 

Jung, C. (1964). Man and his symbols. Middlesex: Arkana. 

Kalff, D. (1980). Sandplay: A psychotherapeutic approach to the psyche. Santa Monica: Sigo Press. 

Landreth, G., Baggerly, J., & Tyndall-Lind, A. (1999). Beyond adapting adult counseling skills for use with children: The paradigm shift to child-centered play therapy. The Journal of Individual Psychology, 55, 272-288. 

Landreth, G. (2002). Play therapy: The art of relationship. New York: Brunner-Routledge. 

Seligman, M. (1995). The effectiveness of psychotherapy. American Psychologist, 50, 965-975. 

Siehl, P. (2001). Play therapy in the elementary school. In D. Sandhu (Ed.), Elementary school counseling in the new millennium. Alexandria: American Counseling Association. 

Tharinger, D., & Stafford, M. (1995). Best practices in individual counseling of elementary-age students. In A. Thomas & J. Grimes (Eds.), Best practices in school psychology. Washington: National Association of School Psychologists. 

Vaz, K. (2000). When is a sandplay psychotherapy process complete? International Journal of Action Methods, 53(2), 66-86. 

Vinturella, L., & James, R. (1987). Sandplay: A therapeutic medium with children. Elementary School Guidance and Counseling, 21, 229-236.